|
Cerere si oferta.
Nice guys vs. bad boys este o disputa veche intre reprezentantii sexului tare. O lupta continua intre masculi, nascuta dintr-un simplu fapt: barbatii sunt fraieri (si va rog, nu incepeti sa aruncati cu rosii si oua stricate chiar in momentul asta). Sunt fraieri pentru ca incearca incontinuu sa se adapteze “cerintelor pietei”. Pentru ca, desi pare un concept cu aplicatii mai mult spre partea economica, cererea si oferta functioneaza al naibii de bine si in zona sentimentala. Nu, nu aberez aiurea despre chestia asta. Daca majoritatea publicului (a se citi reprezentantele sexului frumos) doreste bad boys, atunci asta o sa primeasca. Si viceversa. Pentru ca, atunci cand vezi ca o “strategie” nu merge, schimbi imediat afisul... “c-asa-i in tenis” (dupa cum ar fi zis Toma Caragiu).
Societatea si educatia
Ca in orice situatie care determina natura unui om, educatia si mediul in care traieste in anii de transformare a unui pusti in barbat joaca un rol important in determinarea caracterului lui de nice guy sau bad boy. Atunci cand un copil isi vede tatal (sa luam cazul cel mai fericit) ca se poarta intr-un fel sau altul, in cele mai multe din cazuri va copia/adapta comportamentul acestuia, sau il va interpreta ca fiind modul potrivit de a se purta. Pentru ca, oarecum involuntar, tatal este un role model pana cand incepe sa isi formeze o idee despre cum stau lucrurile in realitate.
Societatea si anturajul intervin in perioada adolescentei, cand, de obicei, nice guy-ul se transforma in bad boy din dorinta de a fi cool si de a nu fi marginalizat de ceilalti si de a nu se face glume pe seama lui... iar de aici nu exista cale de intoarcere pana nu apare prima femeie in viata lui care il face sa simta ceva pentru sexul frumos si atunci tentativa de bad boy devine nice guy. Si, cum prima iubire nu e aproape niciodata ultima, personajul nostru devine iar bad boy si asa mai departe... and that's how the cookie crumbles...
Smart guys
...iar la un moment dat, dupa ce acumuleaza ceva experienta, tanarul nostru, ajuns intre timp barbat, are un moment de cumpana: a vazut cum e sa fii nice guy, a vazut cum e sa fii bad boy, a vazut cum e sa fii “just a regular asshole” si nu stie pe ce drum se o apuce (asta in cazul in care nu ii surade niciuna din cele doua variante – nice or bad boy)... asa ca alege calea de mijloc: smart guy. Smart guy-ul reprezinta genul de barbat care alege ceea ce este mai bun atat din Mr. Nice Guy cat si din The Bad Boy. Pentru ca asta este ceea ce vor de fapt femeile: echilibru. Vor o parte din sensibilitatea si atentia (uneori excesiva) a unui nice guy, dar si siguranta si protectia pe care un bad boy o inspira.
P.S.: Cat despre mine, autorul acestui text, consider ca am devenit un smart guy, dupa ce am oscilat o buna perioada din viata intre nice guy si bad boy. Si ar mai fi ceva: conteaza cel mai mult persoana care se afla langa tine si pe care, mai devreme sau mai tarziu ajungi sa o iubesti, sau macar sa tii la ea.
|
|
Ar fi atât de bine şi atât de simplu dacă ei, bărbaţii, s-ar împărţi doar în aceste două categorii: ăia buni şi ăia rai. Ar fi atât de simplu şi pentru noi să fim mai simple în decizii şi, evident, să ne hotărâm ce vrem. Sau poate nu?
Nu ştiu care ar fi soluţia unui “trai în tihnă”, însă ştiu, până una alta, cum stă treaba atunci când trebuie să mă gândesc ce prefer: dacă un nice guy sau unul bad?
Portretul bărbatului meu perfect e tare confuz, l-aş vrea precum vremea actuală: azi să fie “nice”, să mă trezească şi să-mi facă micul dejun, să nu-mi îndulcească prea tare cafeaua, să plecam zâmbind la serviciu, iar după-amiaza să ne revedem şi să mă aştepte cu flori, dar parcă mâine l-aş vrea puţin indiferent, arogant, fără dulcegării, chiar aş vrea sa iasă cu baieţii şi să mă facă geloasă, să ştiu că sigur va flirta cu vreo urâtă blondă spălăcită, dar la sfârşitul săptămânii, atunci când sunt eu mai sensibilă (din cauza perioadei aceea), să mă strângă în braţe, să îmi spună cât de mult mă iubeşte, să comande mâncare chinezească şi să ne uităm la o comedie romantică în care joacă frumoasa Keira Knightly, actriţa noastră preferată (uneori).
Dacă mi-aţi dat mână liberă să vă fac cunoştinţă cu el, “perfectul meu”, am profitat şi vi l-am prezentat, însă nu prea îi pot creiona felul de a fi. Nu mă decid cum îl vreau. Şi dincolo de imaginaţie şi dorinţe, nici în viaţa reală nu m-am decis prea deseori.
Aş putea pune asta pe seama faptului că sunt prea tanara şi, dacă încă nu m-am decis, vor fi mult prea multe ocazii în viaţa care mă vor face să mă lovesc cu capul de tavan atunci când aripile îmi vor creşte prea tare din cauza unui “bad guy” sau când mi se va face greaţă de la prea mult zăhărel servit cu polonicul “nice”-ului. Voi vedea… vă trimit un update dacă voi ajunge la o concluzie.
Bărbatul lângă care mă trezesc în fiecare dimineaţă a înţeles, de-a lungul timpul, că nici eu nu ştiu ce vreau. Acum e nice, uneori mă scoate din minţi, a fost bad bad bad, a fost arogant şi intangibil. Înaintea lui au fost extreme: cel mai dulce băiat din lume, dar de care mi s-a acrit repede, aşa că am trecut la Făt-Frumos şi Vagabond, până ce el a zburat spre altă Ileană, mai bagaboantă. Senzaţiile ce m-au încercat au fost atât de diferite, de la cele mai intense, până la cele mai de jale şi de fiecare dată mi-am promis că voi căuta “albul imaculat”,adică unul drăguţ, simpatic, liniştit, devreme acasă şi respectos…
|
Pingback: Nice guys vs bad boys… | aBogdan's blog